Oficial rus: Patru jurnaliști, răniți la frontiera siriano-turcă de obuze lansate din Turcia

Oficial rus: Patru jurnaliști, răniți la frontiera siriano-turcă de obuze lansate din Turcia
Publicat: 01/03/2016, 22:29

Treizeci și trei de jurnaliști din Bulgaria, Rusia, Grecia, Germania, Statele Unite, Canada și China se aflau marți în vizită la frontiera dintre Siria și Turcia, pe partea siriană.

La un moment dat, în zonă au fost lansate opt obuze de mortieră, a comunicat Ministerul rus al Apărării.

„Obuzele au fost trase din partea turcă”, a declarat, potrivit Tass, Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Potrivit cotidianului francez Le Figaro, incidentul a avut loc în apropierea satului sirian Kinsibba (provincia Latakia), situat la un kilometru de frontiera cu Turcia.

Obuzele au căzut la distanțe cuprinse între 150 și 400 de metri de jurnaliști, dar schijele au atins patru reporteri – din Bulgaria, Rusia, Canada și China – care au suferit răni ușoare.

Relațiile dintre Rusia și Turcia s-au deteriorat grav după doborârea unui avion militar rus, în noiembrie 2015, la frontiera siriano-turcă.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește, conform estimărilor ONU, 250.000 de morți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună